Start concursului „Profesorul anului 2022”
- vizualizări: 1330
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va desfășura concursul „Profesorul anului 2022”, ediția a II-a, în perioada mai – septembrie curent. Și în acest an, vor fi desemnați premianții la trei categorii: Profesorul universitar, Conferențiarul universitar și Asistentul universitar al anului 2022, care au înregistrat performanțe în activitate. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Senatului universitar din data de 21 aprilie. Senatorii au aprobat componența Comisiei de concurs, constituită din prorectori, decani, președintele Comitetului sindical al angajaților USMF „Nicolae Testemițanu” și reprezentantul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, și criteriile de departajare a concurenților la concurs.
Prima etapă va avea loc între 16-31 mai, perioadă în care subdiviziunile universitare (departamentul/catedra/disciplina) urmează să identifice candidaturile eligibile. Etapa a II-a prevede ca numele acestora să fie înaintate Consiliului facultății/Comisiei facultății în perioada 6-30 iunie. Ulterior, între 5-30 septembrie vor fi desemnați învingătorii competiției (a III-a etapă), prin vot secret și liber exprimat de către membrii Comisiei universitare. Senatul va audia Raportul privind rezultatele concursului și va aproba premianții la cele trei categorii.
Tatiana Novac, șefa Departamentului Juridic și Resurse Umane, a menționat că la concurs poate participa personalul didactic și științifico-didactic cu statut de titular, care va fi selectat conform următoarelor criterii de departajare: activitatea didactică și cea științifică, recunoașterea și impactul activității, evaluarea cercetării și învățământului, relevanța economică, socială și culturală, participarea în proiecte.
Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul universitar Emil Ceban, a îndemnat decanii și șefii de catedră să încurajeze cadrele științifico-didactice să participe, subliniind că „toți cei care lucrează în Universitate trebuie să fie motivați și apreciați la justa valoare, iar această competiție va deveni o frumoasă tradiție”.
Concursul „Profesorul Anului” a fost instituit în scopul stimulării creativității ştiinţifico-didactice a personalului academic, motivării dezvoltării profesionale continue, sporirii calității procesului educațional, de cercetare şi activitate clinică, promovării experienţei avansate şi inovatoare, conform celor mai bune practici europene în domeniu.
Festivitatea de decernare a premiilor se va desfășura în luna octombrie în cadrul Zilelor Universității. Mai multe detalii găsiți în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului „Profesorul Anului” în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii