Profesori de la UMF Craiova – în mobilitate academică la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 569
O delegație a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, România, reprezentată de profesorul Sorin-Nicolae Dinescu, prorector pentru învățământul postuniversitar și rezidențiat, și Tudor-Adrian Bălșeanu, prodecan pentru asigurarea calității procesului de învățământ și activitatea cu studenții, a avut o întrevedere cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, și alți reprezentanți ai echipei administrative a instituției. Întâlnirea a avut loc în data de 15 martie 2023 în contextul mobilității academice a profesorilor români la universitatea noastră.
Liniile de subiect abordate în cadrul discuției s-au referit la calitatea și evaluarea programelor de studii, migrația cadrelor medicale, admiterea în rezidențiat, programe de mobilitate academică pentru studenți și cadre didactice ș.a.
Profesorul Emil Ceban a subliniat faptul că relațiile de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și UMF Craiova au avut întotdeauna numeroase beneficii reciproc avantajoase. „În acest an, avem peste 30 de ani de când am implementat rezidențiatul ca formă de instruire postuniversitară. În acest context, ne-am propus să modificăm programele de studii, să le adaptăm la standardele Uniunii Europene. Nu este o noutate că România reprezintă principalul punct de atracție pentru mulți absolvenți ai universității noastre pentru a-și continua studiile în rezidențiat. Ca urmare, ne confruntăm cu o problemă majoră de migrație a tinerilor specialiști și nu doar, generată de procesul globalizării”.
Rectorul a menționat că USMF „Nicolae Testemițanu” este onorată de vizita profesorilor români și i-a îndemnat ca în perioada de desfășurare a mobilității academice să asiste la prelegerile ținute de cadrele didactice de la Catedra de fiziologie a omului și biofizică și Disciplina de epidemiologie din cadrul Departamentului Medicină Preventivă, să analizeze programele de studii la disciplinele de profil, să evalueze și să adreseze întrebări și să vină cu recomandări de îmbunătățire a procesului didactic.
La rândul său, profesorul Sorin-Nicolae Dinescu a remarcat că problemele sunt comune și aceste preocupări ne unesc pentru a găsi soluții cât mai eficiente. „Vă cunoaștem succesele și avem multe de învățat de la Dumneavoastră, care ați reușit, cu mari eforturi și în vremuri mult mai grele decât în România, să creați performanță și stabilitate, fapt pentru care aveți toată admirația noastră, a accentuat prof. Dinescu.
De asemenea, părțile au discutat și despre semnarea unui nou Acord de colaborare între universități.
Mobilitatea academică a fost realizată în perioada 13-17 martie curent, în cadrul Programului Erasmus+ și al Acordului de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, semnat la 2 martie anul 2018.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii