Lansarea concursului de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 3889
Sute de tineri și tinere au venit astăzi la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova să depună documentele pentru a participa la concursul de admitere la studii superioare în anul universitar 2022-2023. Peste 500 de dosare au fost recepționate în prima zi de admitere.
Încărcați de emoții pozitive, candidații la studii au vorbit despre faptul ce i-a determinat să aleagă universitatea noastră. Răzvan, unul dintre tineri, care a optat doar pentru programul de studii Medicină, a menționat că de mic copil se visează chirurg și își dorește să salveze vieți. „Această dorință am păstrat-o până în prezent neschimbată și sper să fac față cerințelor pentru a deveni un medic bun”, a spus potențialul student.
„Sunt pasionată de chimie, de aceea am ales profesia de farmacist pentru că îmi place foarte mult”, a declarat Liuba – o tânără care a venit la Universitate pentru a depune actele la programul de studii Farmacie.
„Cariera de medic nu este deloc ușoară, dar este profesia ce te motivează să ajuți oameni, să devii empatic și să dăruiești zâmbete. Visez de mic copil să îmbrac halatul alb, chiar și păpușile și prietenele mele, în joc, aveau rol de pacient. Am susținerea părinților și a unchilor, care de asemenea sunt medici, dar cel mai mult îmi doresc să activez în țara mea, alături de părinți”, afirmă Maria – originară din orașul Orhei. Întrebată de ce a venit să depună actele fizic, tânăra a răspuns că ecranul telefonului nu transmite acea emoție și bucurie pe care o simți aici.
Ionela din orașul Soroca a optat pentru programul Fiziokinetoterapie și reabilitare: „Știu că este o specialitate nouă și, în același timp, solicitată de sistemul medical, de aceea cred că va fi una de perspectivă. Am citit mult despre acest domeniu, de aceea sunt încrezătoare că voi reuși”.
În acest an, Planul de admitere cu finanțare de la bugetul de stat pentru studii de licență și integrate constituie 450 de locuri (Medicină – 390, Stomatologie – 10, Farmacie – 10, Sănătate publică – 10, Optometrie – 5, Asistență medicală generală – 10, Tehnologie radiologică – 10, Fiziokinetoterapie și reabilitare – 5), inclusiv 25 de locuri pentru absolvenții instituțiilor de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și mun. Bender.
Planul de admitere prevede și 492 de locuri în bază de contract: Medicină – 200, Stomatologie – 102, Farmacie – 80, Sănătate publică – 20, Optometrie – 20, Asistență medicală generală – 20, Tehnologie radiologică – 20, Fiziokinetoterapie și reabilitare – 30 de locuri.
Taxele per program de studii constituie la: Stomatologie – 33.100 lei, Farmacie – 30.500 lei, Medicină – 30.100 lei, Fiziokinetoterapie și reabilitare – 21.600 lei, Optometrie – 32.200 lei, Sănătate publică, Asistență medicală generală și Tehnologie radiologică – 19.300 lei.
Pentru studiile superioare de master sunt oferite 25 de locuri pentru programul de studii Management în sănătate publică în bază de contract (taxa de studii – 24.200 lei), Tehnologii moleculare în sănătate – 6 locuri, dintre care 4 la buget și 2 la contract (taxa de studii – 19.300 lei), Nutriție umană – 7 locuri, dintre care 2 la buget și 5 la contract (taxa de studii – 19.300 lei), Optometrie clinică – 3 locuri, dintre care 2 la buget și 1 la contract (taxa de studii – 24.000 lei), Sănătate mintală publică – 7 locuri, dintre care 2 la buget și 5 la contract (taxa de studii – 19.300 lei).
Reamintim că la prima etapă – 18 iulie-2 august – candidații se pot înscrie la concurs atât on-line, cu aplicarea dosarelor pe platforma e-admitere.usmf.md, cât și cu prezență fizică. Dacă candidatul la studii intenţionează să participe la concursul de admitere doar la USMF „Nicolae Testemiţanu”, acesta poate anexa la cererea de înscriere documentele în original. Tinerii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la cel mult trei programe de studii, dar pot fi înmatriculați numai la un singur program din cele pentru care au optat.
Rezultatele intermediare ale concursului vor fi anunțate în data de 3 august pe site-ul Universității https://usmf.md. La concursul final vor participa doar acei candidați care au prezentat actele în original. Astfel, candidații care se vor regăsi în liste urmează să prezinte documentele în original, în perioada 4-6 august. Tinerii care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar doresc să participe la concursul final, la fel trebuie să depună actele în termenele stabilite. Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 8 august pe site-ul instituției. Dacă vor rămâne locuri neacoperite, va fi organizată sesiunea suplimentară de admitere.
Detalii despre oferta educațională, actele necesare, taxele de studii, Ghidul de înscriere on-line și alte informații utile pentru candidați vedeți pe: https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-universitare/candidati-autohtoni
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii