Instituirea parteneriatului între USMF „Nicolae Testemițanu” și Ministerul Afacerilor Interne
- vizualizări: 728
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova vor face schimb de informații și vor soluționa probleme de interes соmun în domeniul învățământului, cercetării și educației medicale continue. Acest lucru va fi posibil în baza Acordului de colaborare interinstituțională, semnat de către rectorul Emil Ceban și ministra afacerilor interne Ana Revenco, în data de 27 iulie curent.
Astfel, parteneriatul se va axa pe următoarele segmente de interes comun: aprofundarea colaborării în domeniul de cercetare; dezvoltarea bazei clinice pe segmentul anesteziologiei, terapiei intensive și reanimatologiei, bolilor interne, chirurgiei, neurologiei ș.a.; organizarea cursurilor de educație medicală continuă; asigurarea suportului științific în proiecte de medicină transfrontalieră; examinarea cazurilor dificile de expertiză; coordonarea repartizării de către Ministerul Sănătății a studenților și a medicilor rezidenți pentru efectuarea stagiului practic în cadrul structurilor de profil ale MAI ș.a.
„Este o mândrie pentru noi să avem printre parteneri USMF „Nicolae Testemițanu” – un actor și un partener atât de prestigios, ceea ce presupune, în primul rând, servicii de calitate pentru angajații Spitalului și Policlinicii MAI, precum o pregătire mai avansată a cadrelor medicale, în pas cu necesitățile timpului”, a declarat Ana Revenco. Potrivit ministrei afacerilor interne, din 2023, MAI preconizează deschiderea Unității Primiri Urgente – prima inițiativă ce va fi posibilă după aprobarea baremelor ajustate pentru angajații MAI și primul rezultat al acestui parteneriat. În același timp, colaborarea în domeniul științific este o nouă direcție pentru serviciul medical intern și se contează pe inițierea și menținerea în dinamică a pregătirii cadrelor medicale în diferite domenii. De această colaborare vor beneficia funcționarii publici cu statut special/militar și alte categorii de beneficiari ce apelează la serviciile medicale ale MAI. De asemenea, se aspiră pentru îmbunătățirea serviciului medical al MAI și al sistemului național de sănătate în general, datorită preluării experienței și realizării schimbului de studenți și medici rezidenți.
În opinia ministrei, colaborarea în cadrul proiectelor transfrontaliere va permite diversificarea serviciilor medicale interne prestate, ceea ce va constitui plusvaloare la calitatea serviciilor de care beneficiază angajații MAI, în special cei care lucrează în domeniul dezastrelor și urgențelor, inclusiv colegii care necesită reabilitare după ce au suferit anumite traume. „Suportul acordat de Universitatea de Medicină la revizuirea și adaptarea baremului medical pentru angajații din sistemul afacerilor interne la noile realități înseamnă un acces mai extins pentru persoanele decise să-și facă o carieră în domeniu. Puteți conta pe noi în egală măsură ca parteneri de încredere și ne propunem să dezvoltăm această colaborare, de care vor beneficia instituțiile noastre în domeniul pregătirii cadrelor, dezvoltării învățământului, cercetării și educației continue”, a conchis Ana Revenco.
La rândul său, rectorul Emil Ceban a remarcat că medicii întotdeauna au fost la datorie și în orice condiții, iar în cadrul USMF Nicolae Testemițanu activează Catedra de medicină militară și a calamităților. „În situația geopolitică actuală și a războiului din Ucraina, ar fi foarte bine ca aceste lucruri să le întărim și să le dezvoltăm. Majoritatea medicilor care activează în sistemul afacerilor interne sunt absolvenții universității noastre, avem relații bune de colaborare cu MAI pe parcursul anilor, dar acest acord ne-ar crea perspective pentru cooperare pe mai multe direcții. Suntem dispuși să deschidem catedre unde este necesar pentru a spori calitatea actului medical, iar șefii de catedre ar putrea să consulte bolnaviii critici. Pe lângă segmentul clinic și didactic, vom implica colegii Dvs. în diferite studii de cercetare atât cu specific pentru sistemul afacerilor interne, cât și pentru sistemul medical în general. Programele de studii de la primul ciclu sunt în concordanță cu cele din România și Europa și am putea introduce elemente pentru pregătirea cadrelor din sistemul afacerilor interne. Avem multe lucruri de realizat și suntem deschiși pentru o colaborare de durată și eficientă în beneficiul oamenilor”, a adăugat în final rectorul Universității.
De asemenea, ministra Ana Revenco a înmânat distincții unui grup de cadre științifico-didactice de la USMF „Nicolae Testemiţanu” – în semn de recunoștință pentru contribuție la elaborarea proiectului Regulamentului cu privire la expertiza mеdiсаIă în саdrul MAI și Centrului Național Anticorupție, се va prezenta baza modernizată, соnfоrm standardelor Uniunii Еurореnе, реntru determinarea aptitudinilor fizice și psihice ale candidaților la angajare și consolidarea rеlаțiilоr de соlаbоrаrе interinstituțională. Distincția MAI „Pentru cooperare” i-a fost conferită profesorului universitar Lucia Mazur-Nicorici și conferențiarului universitar Adela Țurcanu. Totodată, cu Diplomă de Onoare a MAI au fost apreciați conferențiarii universitari: Sanda Buruiană, Doina Rusu, Snejana Vetrilă, Eugen Russu, Valentin Oprea, Boris Nedelciuc, Angela Corduneanu, Dumitru Harea, Vasile Gavriluța și Oleg Pulbere.
Mai multe fotografii vedeți pe:
https://www.facebook.com/usmf.md/photos/pcb.5500684949983880/5500671476651894
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii