Donează sânge în contextul zilelor internaționale a Studentului și a Toleranței
- vizualizări: 554
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova (ASRM) organizează o campanie de donare de sânge cu genericul Donează sânge în contextul zilelor internaționale a Studentului și a Toleranței.
Acțiunea generoasă va avea loc joi, 18 noiembrie curent, între orele 8:30-17:00, la Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25, or. Chișinău).
ASRM îndeamnă viitorii medici și farmaciști, dar și pe cei care au trecut de această etapă minunată a vieții, să facă un gest caritabil prin donare de sânge, astfel oferind șanse la viață celor suferinzi.
Donarea de sânge este benefică și pentru donator, care, în acest fel, își ajută organismul să-şi reînnoiască sângele, să-şi crească imunitatea şi rezistența la traumatisme. De asemenea, donarea de sânge diminuează riscul de boli cardiovasculare și de cancer.
Potrivit articolului 190 din Codul Muncii, „salariaţilor donatori de sânge li se acordă, în ziua imediat următoare zilei de donare a sângelui sau a derivatelor de sânge, o zi liberă cu menţinerea salariului mediu”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, în contextul Zilei Internaționale a Toleranței, marcată anual la 16 noiembrie, dar și cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului, sărbătorită la 17 noiembrie.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii